The Beatles: O istorie - Craig Brown

CASTIGATOR AL PREMIULUI BAILLIE GIFFORD 2022

Cartea anului pentru: The Times • The Telegraph • The Sunday Times

Craig Brown, autorul premiat al cartii Ma’am Darling: 99 Glimpses of Princess Margaret, revine cu o biografie fascinanta, amuzanta si bine documentata despre The Beatles, trupa care a marcat din punct de vedere muzical, si nu numai, frumosii ani 1960.

The Beatles. O istorie urmareste fuziunea, aparent intamplatoare, a celor patru elemente-cheie care au alcatuit trupa The Beatles: foc (John Lennon), apa (Paul McCartney), aer (George Harrison) si pamant (Ringo Starr). De asemenea, spune povestile bizare si adesea nefericite ale oamenilor care au intrat pe orbita membrilor formatiei, cum ar fi Fred Lennon, Yoko Ono, Maharishi Mahesh, matusa Mimi, Helen Shapiro, escrocul Magic Alex, John Riley, ciudatul lor dentist, si politistul Norman Pilcher, dusmanul lor ratat.

John Updike i-a comparat cu „soarele care rasare in dimineata de Paste“. Bob Dylan le-a facut cunostinta cu drogurile. Ducesa de Windsor i-a adorat. Noël Coward i-a dispretuit. J. R. R. Tolkien i-a respins. The Rolling Stones i-a copiat. Leonard Bernstein i-a admirat. Nimeni nu a ramas neatins de muzica The Beatles. Insasi Regina Elisabeta a II-a a spus la aniversarea nuntii sale de aur: „Ganditi-va ce am fi ratat, daca nu i-am fi ascultat niciodata pe The Beatles.“

Aceasta biografie reprezinta un amestec caleidoscopic de istorie, etimologie, pagini de jurnal, autobiografie, scrisori ale fanilor, eseuri, vieti paralele, liste de petreceri, diagrame, interviuri, anunturi si povesti. Fiecare pagina aminteste de efervescenta anilor 1960, o epoca senzationala si inconfundabila.

„Puterea speciala a muzicii The Beatles, adica magia si frumusetea ei, in asta consta, in acest amestec de contrarii. Alte trupe sunt fie galagioase, fie senzuale, fie progresiste, fie traditionaliste, fie serioase si grave, fie joviale si prietenoase, fie sexy sau agresive. Dar, cand asculti un album de la The Beatles, simti ca tot ce tine de natura fiintei umane, cu nuantele ei, este acolo. Asa cum observa si John, atunci cand compuneau impreuna, Paul era cel care «venea cu un fel de lumina, de optimism, in timp ce eu ma indreptam intotdeauna spre tristete, spre disonante, spre limitele blues-ului». Tocmai aceasta pendulare fascinanta intre doua directii, intre sus si jos, face ca muzica lor sa fie atat de expresiva, sa reuseasca sa aiba si o componenta universala, dar si una personala, speciala.“