Spatiul gol - Peter Brook

O CARTE FUNDAMENTALA DESPRE TEATRU, SEMNATA DE UNUL DINTRE CEI MAI INFLUENTI REGIZORI AI SECOLULUI AL XX-LEA

Conceptul propus de Peter Brook in Spatiul gol a schimbat complet viziunea despre artele spectacolului si a influentat hotarator numerosi creatori de teatru. Pasionant, neconventional si fascinant, acest volum arata cum teatrul sfideaza regulile, construieste si spulbera iluzii si ofera amintiri nepretuite publicului sau. Prin crearea unui spatiu gol, actorul poate, impreuna cu publicul, sa gaseasca rezonanta si legitimitatea cuvintelor. Peter Brook se refera la necesitatea vidului, la absenta dezordinii din spatiu, precum si la cea din spirite, pentru a ajunge la aceasta transformare a banalului, care da nastere actului teatral.

Cu o claritate seducatoare, Brook exploreaza problemele cu care se confrunta un spectacol de teatru, analizeaza evolutia ideilor teatrale puse in circulatie de cei mai controversati creatori ai secolului al XX-lea, cum ar fi Stanislavski sau Brecht, si vorbeste despre cele patru tipuri de teatru – teatrul fara viata, teatrul sacru, teatrul brut si teatrul imediat.

Fara indoiala, Spatiul gol a ramas si va ramane o piatra de hotar in gandirea teatrala de astazi. Ferm inradacinata in propria experienta a lui Brook, aceasta carte iconoclasta continua sa inspire si sa indrume noile generatii de creatori de pretutindeni.

„Sunt convins ca, dupa experienta Spatiului gol, nu mai e posibil sa mergem la teatru fara sa ne intrebam de ce o facem. […] Daca Stanislavski si-a dedicat viata descoperirii misterului teatrului in actor, iar Grotowski a calatorit din India pana in Haiti ca sa descopere in actor o fiinta mistica, Brook a incercat sa descopere in ce fel teatrul ne poate ajuta pe toti, atat pe cei de pe scena, cat si pe cei din sala, sa devenim oameni adevarati, actori in viata.“ Andrei Serban

„Intr-un teatru viu, in fiecare zi de repetitie ar trebui sa punem sub semnul intrebarii descoperirile facute ieri, sa fim dispusi sa o luam de la inceput si sa credem ca adevarul piesei ne-a scapat din nou. In schimb, teatrul fara viata se apropie de clasici cu credinta ca undeva, candva, cineva a descoperit si a batut in cuie felul cum trebuie pusa in scena piesa. Iata problema a ceea ce numim «stil». Fiecare opera isi are propriul stil. Care nu poate fi altfel. Si fiecare perioada isi are stilul ei. In momentul in care incercam sa stabilim cu precizie acest stil, suntem pierduti.“