Cel mai frumos loc din lume e chiar aici

Scris la patru maini de Care Santos si Francesc Miralles, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, tradus deja in 20 de tari, emana gandire pozitiva si poezie.

Salvata in ultimul moment de la sinucidere de o intamplare neasteptata, Iris porneste intr-o aventura care ii va schimba modul de a vedea viata. Dupa moartea parintilor ei intr-un accident de masina, dezorientata si fara nici o perspectiva, ea va fi nevoita sa ia lucrurile de la capat. Iar revizitarea trecutului poate fi o experienta dureroasa si plina de pericole, dar si una aducatoare de fericire, mai ales cand lui Iris ii apar in cale doi „iluminati“.

„In Cel mai frumos loc din lume e chiar aici am vrut sa exprimam nelinistile, iluziile, nemultumirile si bucuriile oamenilor de astazi, totul invaluit in putina magie cotidiana, pentru ca, uneori, in lume se intampla lucruri fabuloase, dar noi, din cauza problemelor si grijilor zilnice, nu ne dam seama de farmecul vietii, care ne e atat de la indemana.“ (Francesc MIRALLES)

 Fragment:

    "In martea aceea, Iris a hotarat sa-si ia o zi de concediu. Dupa moartea parintilor se dusese la lucru zilnic, drept care acum avea chef sa bata strazile. Seful de tura era insa de alta parere, dupa cum i-a dat imediat de inteles:

    — Regulamentul de ordine interioara spune clar: trebuie sa anunti cu o luna inainte.

    — E un caz de forta majora, a spus ea, silindu-se sa nu pufneasca in ras. Ma duc sa fac o adoptie.

    Glasul interlocutorului a trecut de la stupoare la curiozitate.

    — Adopti un copil in calitate de mama singura? E baiat sau fata?

    — Inca nu stiu. Stiu doar e un catel.

    Si a inchis repede, constienta ca gestul putea sa o coste locul de munca, sau macar o admonestare din partea firmei. Numai ca nu dadea doi bani pe asta. A luat anuntul dat de adapostul pentru animale (adresa o notase pe spate) si s-a gandit sa treaca mai intai pe la cafenea. Ar fi fost a treia vizita la „Cel mai frumos loc din lume”, dar prima din cursul acelei dimineti.

    Desi era deschis, s-a intrebat daca la ora aceea Luca era acolo; pesemne ca nu, poate ca era la lucru. Era italian, asa ii spusese, dar cam asta era tot ce stia despre el.

    Iar ea voia sa afle mai multe.

    Ziua era senina, asa ca a mers agale, bucurandu-se de soarele caldut de iarna. In timp ce traversa podul peste liniile de cale ferata, Iris s-a infiorat. Cu doar trei zile in urma fusese gata sa termine cu totul chiar acolo. De atunci nu se schimbase nimic fundamental in viata ei, dar simplul fapt ca rezistase tentatiei suicidale o facuse sa cunoasca acea cafenea magica. Iar acum era pe punctul de a adopta un catel.

    „Tare ciudata e viata”, si-a spus mergand mai departe, fara sa priveasca inapoi.

    Cafeneaua era deschisa si dinauntru emana o aroma placuta de ciocolata si fursecuri proaspete. I s-a facut foame si s-a simtit cuprinsa de buna dispozitie, asa ca a impins hotarata usa de la intrare.”