Viata din viata mea - Maria Pastourmadzis

Deodata simti ca ameteste, ca-si iese din minti… Un val de caldura ii navali in vene. Ii cuprinse inima. Cele doua imagini ii jucau prin fata ochilor. Coasta lui Iisus, care se deschidea pentru a-i mangaia pe copiii aflati pe moarte, si coasta lui, omeneasca, neinsemnata, de lut, care daca s-ar fi deschis i-ar fi dat viata unui copil aflat pe moarte.

Gandurile i s-au oprit. Nu suportau sa mearga mai departe. Nu cutezau. Valuri de caldura ii strabateau trupul. Inima ii batea neregulat. Lacrimile i se revarsau pe fata.

„Doamne… Doamne!”

Era Joia Mare. Dumnezeu Se rastignea. Il lua cu el in gradina Ghetsimani. Pe el. Il alesese sa ia o parte din durerea Lui. Sa-si deschida si el coasta, ca sa izvorasca viata.

Nu mai suporta. Gandurile il napadeau iarasi. Aceste asemanari il innebuneau.

„Doamne”, Ii striga cu ravna. „Doamne! Ia coasta mea ranita ca rasplata. «Ca m-am ranit de dragostea Ta».”

Isi apleca trupul cu smerenie, ca si cand ar fi cautat sa se faca una cu pamantul.

„Doamne, primeste putina si mica mea jertfa, mica mea rastignire. Viata din Viata… Da viata din viata mea, Doamne!”