Unificarea legislatiei si functionarea sistemului judiciar dupa Marea Unire din 1918

,, Un popor care nu isi cunoaste istoria este ca un copil care nu isi cunoaste parintii" spunea Nicolae Iorga, iar aceste cuvinte le-am putea adapta: un judecator care nu cunoaste spiritul poporului sau, necesitatile care au determinat aparitia sau evolutia unei institutii nu are cum sa-si inteleaga menirea si cu atat mai putin sa fie util in profesia pe care si-a ales-o.

Ideea ca auditorii de justitie sa faca o cercetare despre armonizarea legislatiei dupa Marea Unire s-a nascut din dorinta ca cei care se pregatesc sa devina judecatori sau procurori sa aiba prilejul sa cunoasca mai profund o particica din istoria culturii noastre juridice, sa inteleaga ca in drept, desi exista o inflatie legislativa si a informatiei, lucrurile nu sunt atat de noi pe cat par, sa constientizeze ca cercetand bazele si evolutia unor institutii vom cunoaste beneficiile si riscurile pe care le pot aduce acestea intr-un sistem judiciar. Nu in ultimul rand, am dorit ca prin cunoasterea evenimentelor din perioada respectiva sa descopere ca fiecare, in felul lui, facandu-si datoria in profesia aleasa poate scrie o pagina de istorie.

O asemenea finalitate nu putea fi obtinuta fara participarea viitorilor judecatori si procurori din Basarabia, care puteau intregi tabloul cu propria perceptie despre evolutia legislatiei si a sistemului judiciar din acea perioada.

Am decis ca munca lor de informare si cercetare sa vada lumina tiparului tocmai din dorinta ca si cei care nu au ragazul sa caute prin biblioteci lucrari de referinta sau demult uitate de la inceputul veacului trecut sa aiba astfel prilejul sa cunoasca in ce mod Marea Unire a influentat viata juridica romaneasca.

Bucuria si elanul care au animat Marea Adunare de la Alba Iulia nu ar fi fost suficiente pentru construirea Romaniei Mari, daca nu ar fi fost urmate de munca, intelegerea, stradaniile celor care au ajutat ca o vointa populara sa nu ramana doar o declaratie politica, ci sa prinda viata, si un stat nou, cu institutii solide, sa se nasca.

Au existat si atunci ezitari, pareri divergente, si atunci ca si astazi agenda politica, succesiunea guvernelor, lipsa unui proiect clar privind unificarea legislatiei au facut ca lucrurile sa nu fie deloc simple. Au fost necesari 20 de ani pentru adoptarea unor noi coduri la care s-a lucrat intens doar cateva luni.

Dar este la fel de adevarat ca perioada aceea a fost si o proba de anduranta pentru sistemul judiciar care, confruntat cu situatia aplicarii in paralel a 4 sisteme de drept pe teritoriul aceluiasi stat, a fost nevoit sa gaseasca solutii care sa suplineasca lipsa unei legislatii unitare.

Nu mai putin relevant este ca, avand de ales intre solutia facila de a impune aplicarea legislatiei Vechiului Regat pe intreg teritoriul tarii si solutia de a pastra pentru o vreme in provinciile alipite legislatia statelor din care facusera parte pana atunci aceste teritorii, juristii de marca ai vremii au aratat ca discursul politic care pleda pentru uniformizarea imediata a legislatiei pe teritoriul intregului stat trebuie sa cedeze in fata intereselor cetatenilor, ca doar previzibilitatea legii si cunoasterea ei de catre cei chemati sa o respecte vor asigura mentinerea ordinii sociale.

Iata cum justifica un judecator de la Inalta Curte de Casatie si Justitie alegerea pe care a facut-o statul roman cu privire la aplicarea legislatiei dupa Unire: „Prin alipirea Ardealului, Bucovinei si Basarabiei patria noastra a devenit un stat mare si puternic, cuprinzand teritorii noi cu cultura inaintata, care pana la unirea lor erau stapanite de o legislatie si administratie bazata in mare parte pe alte principii decat acelea care formeaza baza legilor actuale din vechiul regat. O inlaturare brusca a legilor si institutiilor de drept, ce se aflau in teritoriile alipite, n-ar fi contribuit la unirea sufleteasca, pe care o doreste oricare patriot bun, si nici nu s-ar fi putut realiza fara mari dificultati. Era deci inevitabil, ca pentru un timp de tranzitie, pana la unificarea legislatiunii, sa ramana in vigoare legile care dominau in provinciile alipite inainte de anul 1919 ”.

Acest proiect realizat de viitorii judecatori si procurori din Romania si din Republica Moldova ne demonstreaza ca poate mai importanta decat o unire din punct de vedere politic este unitatea de idealuri, de gandire pe care o are un popor si ca poate pentru viitorul imediat nu ar fi un obiectiv imposibil realizarea unei legislatii asemanatoare care sa ne permita sa vorbim aceeasi limba si din punct de vedere juridic.

Judecator Cristina Rotaru Radu

Director al Institutului National al Magistraturii