Raporturile maritale si de filiatie in dreptul privat comparat - Ana-Maria Goldan

Natura a reprezentat, dintotdeauna, sursa primordiala de inspiratie a artistilor si a scriitorilor. Este de ajuns sa ne gandim la Anotimpurile lui Vivaldi, la tablourile lui Cézanne, la Pastelurile lui Alecsandri ori la simfoniile lui Beethoven, pentru a ne limpezi gandurile si a redescoperi legatura omului cu lumea inconjuratoare. Inspirandu-ne din natura, spunem ca relatiile de familie sunt precum ramurile unui arbore, care, desi sunt orientate in directii diferite, au la baza aceeasi radacina puternica. De aceeasi parere este si maestrul jurist Jean Carbonnier, care ne invita sa renuntam la drept atunci cand discutam despre familie, sustinand ca relatiile maritale si filiale se subscriu non-dreptului, iar aparitia normelor juridice care vizeaza legaturile dintre membrii unei familii reprezinta un simplu accident.

Inspirandu-se din natura, omul incearca sa imite comportamentul tuturor organismelor vii. Ca atare, gratie unei dorinte de a-si perpetua existenta, omul se afla in cautarea unei perechi, cu scopul de a zamisli o noua fiinta, asemanatoare lui. Uniunea dintre cele doua persoane, oficializata sau de facto, va genera un sistem de rudenie, iar sentimentul de dragoste va fi supus unui cod de reguli matrimoniale.

In prezent, cel mai potrivit termen care poate fi folosit pentru a descrie relatiile maritale si filiale, de ordin personal sau pecuniar, se numeste „impreuna”. Ne fundamentam afirmatia pe atribuirea echilibrata, de catre legiuitor, a sarcinilor, dar si gratie principiului codeciziei, existent intre soti. Totodata, imbinarea autoritatii parintesti cu interesul superior al copilului va conduce catre o echilibrare a sarcinilor fata de acesta din urma, dar si catre echitatea deciziilor. De aici deducem faptul ca, impreuna, cei doi soti vor fi strajerii intereselor morale si materiale ale familiei.