Posteritatea critica a lui E. Lovinescu - Eugen Simion

«Daca nu ne-am vazut — scrie Eugen Simion - am avut, cel putin, bunul-simt sa nu ne insultam in presa.» Imi permit sa adaug ca, la mine, n-a fost vorba doar de «bun-simt». Nici o clipa, in acei ani, n-am incetat sa-l pretuiesc pe Eugen Simion, n-am intrerupt, n-am rupt prietenia cu el, in sinea mea. Ideile mele despre scrisul sau si sentimentele mele pentru el, ca om, ca intelectual, au ramas aceleasi, nedesfigurate de patimile acelor ani. Asa se face ca prietenia mea cu Eugen Simion a scapat din razboiul «romano-roman» fara umbre si fara rani de vindecat. Cand ne-am reintalnit, am pus in paranteza deceniul gol, neavand ce sa ne reprosam unul altuia. De altfel, daca a gresit cineva dintre noi doi, eu am fost acela. Am combatut sase ani «apolitismul» pentru a esua in concluzia ca, pentru mine, politica este o pista falsa. I-am si marturisit asta in raspunsul pe care i l-am trimis, continuand dialogul nostru, dar, din pacate, am pierdut textul. Cum nu mai locuim aproape si cum el, ca presedinte al Academiei, e un om ocupat, ne vedem rar acum. I-am citit recent o carte (o trilogie, de fapt), "Fictiunea jurnalului intim", care mi-a placut enorm. Nu cred ca s-a scris ceva mai bun pe tema aceasta la noi. In rest, stiu ca vine o ora cand nu te mai intereseaza cum te judeca altii. Eu o parcurg acum. Sunt bucuros, insa, ca intr-o lume care te duce cu sila spre mizantropie mai am sansa catorva prietenii, fie si discrete. - Octavian Paler, mai 2003