Nocturne pour Piano (en Re bemol majeur) - George Enescu

Nocturna in Re bemol Major a fost compusa intr-o saptamana din luna octombrie a anului 1907, dupa ce Enescu a cunoscut-o, la Sinaia, pe marea iubire a vietii sale, Maruca. Desi prima auditie a Nocturnei a avut loc cel tarziu in 1914 la Paris, ea nu a fost publicata decat mult mai tarziu (in 1978 si 1982) la Bucuresti. Limbajul Nocturnei in Re bemol difera radical de cel al Suitei op. 10 si releva rolul de „missing link“ in creatia enesciana (alaturi de Pièces Impromptues op. 18 sau prima varianta a primei parti a Sonatei in fa diez minor, Sonatensatz/1912). Cateva aspecte compozitionale esentiale se lasa descoperite in

Nocturnă: stilul quasi-improvizatoric parlando-rubato (cu radacini in doina romaneasca),

complexitatea ritmica (cu suprapuneri de metru binar si ternar sau quasi-permanenta formulelor asimetrice) sau tema principala ca element generator permanent, ciclic al materialului muzical (atat in plan orizontal-melodic, cat si vertical-armonic). Mai mult,

recunoastem motive care isi vor face aparitia mai tarziu in OEdipe, heterofonia subtila, dar si utilizarea rafinat-sofisticata a pedalei drepte (semipedala, pedala vibrata sau „jonglatul“ cu sunetele tinute in rezonanta).