Identitatea romaneasca in preajma Centenarului Marii Uniri (1918-2018) - Aura Christi

Editie gandita, alcatuita si ingrijita de Aura Christi.

A fost, se pare, prima oara cand a tresarit in mine, in copilul care eram, sentimentul patriotic, care mi-a mai aparut doar in anumite momente ce tin, probabil, de evenimente, dar si de starea mea psihica; sau, mai probabil, de ceea ce-mi recomanda tatal meu pe care il vedeam in mare pretesug cu simpatici evrei, unguri, vorbind o maghiara perfecta, deoarece isi facuse liceul la Oradea-Mare, o scoala, aproape o fortareata, tinuta de preoti minoriti unguri, in anii douazeci:

– Tata, cand trebuie sa fim si sa ne simtim Romani?

– Foarte simplu, a sosit raspunsul, cand tara noastra, Romania, e contestata, sau cand se afla in pericol!

(Nicolae Breban)

Ca sa ne identificam in lume, la un secol de la Marea Unire, este de ajuns sa spunem ca existam la confluenta Carpatilor cu Dunarea, cu Nistrul si cu Marea cea Mare, ca venim de la Roma, ca ne chemam inca romani, ca vorbim „latina dunareana”, ca ne inchinam Domnului/ Dominus, dar ca avem si nostalgia Noii Rome bizantine, cunoscute direct de stramosi prin limba lui Chiril si Metodiu, prin buchii si prin curgerea doinita a dorului. Cu alte cuvinte, noi unim cele doua jumatati ale Europei intr-un concert al culturii si civilizatiei, pe care Aura Christi – discret si senin – ni-l trimite cu ganduri de bine, prin vocea unor personalitati care stiu sa cuvanteze ex profundis.

(Ioan-Aurel Pop)

Am aderat la Uniunea Europeana, deci, suntem cetateni europeni… Discutam, frecvent, despre globalizare (fara a intelege, de fapt, fenomenul) si visam sa devenim cetateni ai planetei… In schimb, uitam sau ignoram, din ce in ce mai mult, sa ne gandim la locul si rolul limbii si istoriei noastre in noul tablou european si international, de parca dizolvarea identitatii romanesti in cadrul Uniunii Europene ar reprezenta un proces firesc.

Cum am ajuns aici? Avem un trecut, o limba, o istorie, o constiinta a identitatii romanesti datand inca din vremea cronicarilor si continuand cu Scoala Ardeleana, un specific national, suntem inconjurati de mormintele celor care s-au jertfit pentru ca noi sa fim astazi aici si carora le suntem datori, la fel cum le suntem datori si celor care vor veni dupa noi. Suntem sustinuti ca natie de piloni puternici, adanc inradacinati in istorie si, totusi, afisam o forma de renuntare la constiinta de neam, parca dorind ingenunchierea si, ulterior, disparitia…

Ar trebui sa ne trezim si sa intelegem ca reperul reprezentat de patrie trebuie sa ramana o constanta, deoarece inainte de a fi europeni sau cetateni ai mapamondului, suntem romani, iar schimbarile vremurilor si, implicit, adaptarea la ele trebuie realizate cu chibzuinta si intelepciune, in interesul tarii si cetatenilor ei…

Cel putin asa ar proceda un popor demn.

(Bogdan C. Simionescu)

Academia Romana ramane fidela misiunii si destinului sau princeps, consolidate de istoria sa, ca pastratoare a valorilor si constiintei noastre identitare: limba romana, cultura si spiritualitatea neamului nostru.

(Victor Voicu)