Contributii la morfonologia limbii romane - Andrei Avram

1. Articolele adunate in acest volum au ca obiect probleme dintr-un domeniu al lingvisticii reprezentat in tratatele de gramatica a limbii romane de obicei doar prin descrieri sumare ale alternantelor fonologice, in interiorul capitolelor dedicate partilor de vorbire flexibile.

Constituie un caz aparte o lucrare a lui Wim van Eeden, Grammatica van het Roemeens. Deel I. Morfologie. Afdeling lll. Morfofonologie (Amsterdam, 1998, VI + 130 p.), remarcabila nu numai prin amploare, ci si prin faptul ca baza ei teoretica (lingvistica generativa) conduce, in mod necesar, la multe interpretari noi, diferite de cele intalnite in paginile cartii de fata si in lucrarile cercetatorilor romani care ne-au precedat.

In contributiile noastre sunt prezente notiuni si sunt utilizate metode de analiza care se incadreaza in marea lor majoritate in ceea ce s-ar putea numi varianta functionalista (cu origini in doctrina celebrei Scoli de la Praga) a

lingvisticii structurale.

2. Volumul cuprinde 23 de articole, aparute initial (intre 1961 si 2011) in cea mai mare parte in periodicele "Studii si cercetari lingvistice",. Revue roumaine de linguistique", "Limba romana",. Fonetica si dialectologie"; opt articole au aparut mai intai in alte publicatii (cinci din tara, trei din afara tarii). Sase sunt traduse din limba franceza.

In linii mari, textele ar putea fi impartite in trei categorii (care nu se separa net intre ele), cuprinzand 4, respectiv, 13 si 6 articole. Ordinea acestora, atat in volum, cat si in cadrul fiecarei categorii, reflecta numai partial aplicarea criteriului cronologic; in ambele situatii, am acordat intaietate ordinii corespunzatoare, cu aproximatie, unei treceri de la general la particular.

Prima categorie (cu exemple mai ales, dar nu exclusiv, din limba romana) este formata din articole in care predomina discutiile asupra unor probleme cu caracter teoretic, cum sunt, de exemplu, trasaturile specifice ale alternantelor accentual (in comparatie cu cele ale alternantelor intre unitati fonologice segmentale, adica fomeme si arhifoneme) si raportul dintre neutralizare si alternantele fonologice.

Sunt introduse si explicate, printre altele, notiunile de context morfonologic si comutare morfonologica si sunt propuse criterii pe baza carora se poate face distinctia intre succesiunile de alternante (in acest caz doua unitati fonologice segmentale invecinate sunt termeni a doua alternante) alternantele in care cel putin unul dintre termeni este polifonematic (deci o succesiune de unitati fonologice segmentale corespunde unui singur termen alternant).