Cele zece porunci Porunca 1 - Nicodim Mandita

Porunca I: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, sa nu ai alti dumnezei afara de Mine" Sfantul Apostol Pavel scriind romanilor le spune ca "pana la lege, pacatul era in lume, dar pacatul nu se socoteste cand nu este lege"(V, 13), iar "Legea a intrat si ea ca sa se inmulteasca greseala; iar unde s-a inmultit pacatul, a prisosit harul"(V, 20). Pastrand cadrele teologhisirii Pauline putem afirma ca prezenta Decalogului in istoria poporului ales reprezinta o veritabila oranduire in cadrul unor limite precis trasate. Scriptura Vechiului Testament cunoaste randuieli care sa asigure o unitate si o constiinta de popor ales, dar cele Zece porunci se dovedesc a nu fi supuse istoriei si contextului de aplicare. Decalogul asigura astfel constiinta unitatii de neam, a apartenentei la o structura etnica bine definite, fundamentand valoarea socialului in drumul desavarsirii. Omul, in dimensiunea pamanteasca a existentei sale, se raporteaza la Dumnezeu si la aproapele sau. Prezenta celor Zece porunci arata fiecaruia ca este posibila caderea, dar in aceasta cadere este posibila indreptarea. In acest context apare in mod clar definit faptul ca Dumnezeu este Persoana care se descopera in prezenta unor legi a caror respectare face posibila buna convietuire sociala, dar in cadrele unui monotheism absolut: "Hotararile si legile care va invat Eu astazi sa le paziti, ca sa fiti vii"(Deuteronom IV, 1). De fapt monoteismul este sursa relatiei cu Dumnezeu si nu cu orice dumnezeu: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Care te-am scos din pamantul Egiptului, din casa robiei. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine"(Deuteronom V, 6-7).