Capitala imaginata. Evolutia Bucurestiului in perioada formarii si consolidarii statului natonal roman (1830-1940) - Emanuela Costantini

Prefata de Armando Pitassio

Traducere de Aurora Firta-Marin

Volum aparut cu sprijinul Istituto Italiano di Cultura Romania

Cum se schimba un oras dupa ce devine capitala? Cit anume din transformarea lui este urmarea dezvoltarii socio-economice si cit se datoreaza vointei clasei politice de a face din el „oglinda tarii”, imaginea modelului de stat pe care doreste sa-l impuna? Bucurestiul a devenit capitala Romaniei nou-constituite in 1862. Transformarea lui intr-un oras european a inceput insa inainte de aceasta data, arata Emanuela Costantini, care ii urmareste evolutia de la conurbatia tipica tarilor supuse otomanilor la structura urbanistica si arhitecturala ce avea sa fie cunoscuta ca Micul Paris al Balcanilor.

Calatorului rus sau apusean caruia i se intimpla sa treaca prin Bucuresti la inceputul secolului al XIX‑lea orasul i se infatisa ca un sat mare. Greu de zis unde se termina zona rurala si unde incepea cea urbana: nu era nicio diferenta intre cocioabele de lemn si chirpici din sate si cele din oras, unde se gaseau aceleasi stradute miloase si intortocheate. Bucurestiul se dezvoltase haotic si, in absenta unor reguli si a unei granite vizibile, naturale sau artificiale, se extinsese nemasurat, ca o caracatita, in zona rurala inconjuratoare.

Emanuela Costantini este cercetatoare specializata in istorie contemporana la Universitatea din Perugia. Este preocupata in principal de procesele de edificare a statului national in regiunea balcanica, in special in Romania. Cercetarile sale actuale sint centrate pe doua teme: istoria urbana a Romaniei si integrarea comunitatilor evreiesti in statul national roman de la constituirea acestuia pina la sfirsitul anilor 1920. A mai publicat: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran. Antiliberalismo nazionalista alla periferia d’Europa (2005)