Cand tacerea vorbeste - Stavros Stamati, Stavroula Stamati

O poveste cu un cerb minunat si cativa adolescenti care Il descopera pe Hristos

Povestea de fata nu este dintre cele bazate pe evenimente reale sau povestiri adevarate, cu toate acestea, e intru totul adevarata. Ea se repeta zi de zi in realitatea timpurilor si a societatii noastre. In spatele fiecarui personaj se ascunde o multime de oameni care au trait sau traiesc o experienta asemanatoare.

Pentru aceasta dam marturie noi, monahii, care intram zilnic in comuniune nemijlocita cu oamenii, cu dramele lor familiale, cu durerile, deznadejdile si grijile lor existentiale.

Dincolo de drama omeneasca, in manastire, omul traieste totodata si bucuria dumnezeiasca a renasterii sufletului, iar acest lucru ne uimeste cu adevarat. Din ruinele unei vieti deznadajduite, vedem cum se replamadesc suflete, temple nefacute de mana omului inauntrul carora Duhul Vietii marturiseste adevarul vesnic: „Eu sunt Invierea si Viata”. Hristos, ieri si astazi si in vesnicie, aprinde in sufletele oamenilor focul credintei si al dragostei Lui.

Acest foc vesnic al dragostei dumnezeiesti a lui Hristos este axa principala a scrierii de fata. De la inceput pana la sfarsit, povestirea ne arata discretia cu care Hristos Se apropie in chip nevazut de inimile oamenilor, delicatetea cu care patrunde in aceste suflete si, in cele din urma, transfigurarea pe care o cunoaste intreaga noastra existenta prin focul pe care-l aprinde inlauntrul nostru.

Manastirea Sfantului Ioan Botezatorul

Mesopotamú, Cipru

In spatele unor tufisuri alerga un cerb. Parashos si‑a luat repede arcul pe care il avea cu el si cu o viteza incredibila a scos o sageata, a incordat arcul si a ochit cerbul. Dintr‑odata insa, inainte ca prietenul nostru sa dea drumul sagetii, animalul se opri, intoarse capul