2-1 intr-un cerc albastru - Vasile Gheorghe

Dupa aparitia in revista literara saptamanala Luceafarul a poeziilor lui Vasile Gheorghe, in ultima duminica a lui august 1977, la postul de radio Europa Libera, dl. Virgil Ierunca, critic literar, poet si publicist roman, a citit poezia „Octombrie” la emisiunea sa culturala.

S;tefan Augustin Doinas nota in 1979:

Despre poezia Motiv chagallian:

„Foarte frumoasa poezie! Descriptivul trece intr-un fel de delir liric al realitatii, suferind astfel atmosfera pictorului.”

Despre poezia Poem:

„Frumoasa poezie! Forta ei sta, deopotriva, in confesiune si explozie metaforica.”

In intampinarea sensului unic

A orandui lucrurile, fiintele, intamplarile, intr-un alfabet al sufletului, pe care sa il incerci de cate ori ai de comunicat cu universul. Asociind litera esentelor, emotiilor de taina, energiilor care iti lucreaza simturile modelandu-le permanent. Sunt astfel insiruite soapte, plutiri, alaturi de despicari-raspicari in ringul unor forte concurente.

Vasile Gheorghe atunci cand nu se ingrijeste de motanul sau, de copaci si de starea natiunii, scrie poezie; de fapt si cand face aceste lucruri, tot poezie scrie. Dintr-o etapa istorica in alta, l-am tot imboldit sa scoata un volum si iata-l pe buza facerii: „2-1 intr-un cerc albastru”. Extrem de selectiv, fara graba care a pus stapanire in zilele noastre peste lumea literara si peste lume in genere.

Pentru poet, a trai este o munca elaborata, dincolo de respirarile ce pot fi numarate tehnologic mai aflandu-se alte respirari discrete, in nuanta gandurilor, nelinistilor inerente pe cararile pline de capcane, ale vietii. In intersectii, se sta si se odihneste, se contabilizeaza pasii si se verifica directiile. Aici se pun intrebarile, se asteapta raspunsurile, dintre acestea unele nevenind niciodata.

Doi sau unu, sau doi fara unu, care e tot unu? Aici se strange snopul judecatilor, in determinarea unui singular sau plural identitar. La prima vedere, intotdeauna e nevoie de doi; doi poli, doi ochi, doua urechi, doua maini, stanga si dreapta, da si nu. Gandirea binara poate fi restransa insa pe considerente de esentializare. Ilustreaza aceasta poetul: „Tare greu a fost sa invat/ A numara pana la/ Unu,/ Un pom toamna, plin cu fructe/ S;i a fost/ Odata ca niciodata/ O casa,/ O iubire,/ O familie,/ Un nou-nascut in bratele mamei,/ Un scolar,/ Un tanar indragostit si iar/ O familie./ Unu, sa numar cu mine/ Cand privesc imprejur/ S;i gandesc singur./ Apoi sa numar cu/ Un altul, cu/ O lume si cu/ O viata./ Ah, n-am terminat:/ Sa numar si cu/ O moarte./

Dar si cu pomul vietii sub/ un cer din care ploua/ O singura ploaie,/ O data/ Pentru totdeauna./ Un potop,/ O lume si/ UNUL,/ Dumnezeu deasupra.” (A numara pana la unu). Strict si hotarat asadar, ca intr-un preambul al unei recapatuiri a lumii, undeva in sfera de aer a momentului originar. La capatul opus al ideii (deci exista doua capete, nu unul singur!) in acest alfabet clar inedit si oarecum apocrif nici macar nu se afla vreun doi...

Mai este desigur si cercul albastru, despre care as crede ca este „Cercul memoriei”, surprins in transfigurari succesive: „Toamna, inima umbrei este o frunza,/ memoria frunzei se face piatra,/ piatra uita si ea,/ se face nisip,/ iar vantul sufla intamplarea.// Cand totul s-a sfarsit,/ coboara din nori acea pasare/ cu aripi de umbra in inima frunzei/ din piatra de nisip”. Daca e sa ne intrebam unde e aici albastrul? nu, nu e cazul, e prisos de albastru.

Dintre scenele lirice notabile, am ales aceasta consideratie pe tema relativitatii, incitanta si frumos exprimata: „Observa-torul alerga in spirala/ Pe scara din turn,/ Atins de halebarde tocite,/ Calcand planete uitate in gol,/ Urca in varful rotund, de creta, al zilei./ Frunzele cadeau cu suta de ani,/ Pe strazi tocmai se ridicau piramide,/ Pasarile se dilatau in/ Idei si sentimente./ La radio se transmitea in direct/ Un interviu de la nasterea universului.” (Desenul lui Einstein).

Cartea lui Vasile Gheorghe este una ampla, fiind parcurs intreg alfabetul limbii romane intr-un influx inspirational care confera conotatii interesante si productive, alcatuindu-se astfel un alfabet propriu, expandat ideatic, ramificat dupa bunul plac si inteles al unui subconstient atins de suflul problematicii existentiale. O carte care isi va gasi cu usurinta locul binemeritat in peisajul amplu al poeziei actuale.

• Daniel Marian